EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Gigi Becali îl poate pierde pe Olimpiu Moruţan

Patronul celor de la FC Botoșani, Valeriu Iftime, a declarat că are o ofertă bănoasă pentru mijlocașul Olimpiu Moruțan, 18 ani, dorit și de Gigi Becali la FCSB. Conform oficialului botoșănenilor, o formație importantă din Europa de Est a venit în țară pentru a discuta transferul mijlocașului, iar suma oferită este de un milion și jumătate de euro.

“Ultima discuție pentru el e de peste 1,5 milioane de euro. Este un club foarte serios din Europa de Est, au venit să discute cu noi, au discutat și cu jucătorul, dar până în iarnă nu poate pleca. Eu n-aș vrea să îl dau în iarnă, dar am nevoie de niște bani. Varianta optimă ar fi ca jucătorul să plece în vară la echipa care îmi dă un avans din iarnă. Dacă rămâne la noi până în vară, face bani mulți de tot” - a declarat finanțatorul clubului din Botoşani.

Moruțan este pe o listă de transferuri a lui Gigi Becali, care cuprinde cinci dintre cei mai talentați tineri din Liga 1, după ce a fost în tratative pentru aducerea mijlocașului și în vară.


Olimpiu Moruţan - 18 ani

- joacă la FC Botoşani

- mijlocaş central ofensiv

- a debutat în Liga 1 la 17 ani

- are 31 de meciuri pe prima scenă şi un gol

- în acest sezon a jucat în 12 din cele 13 etape ale turului.

12-Oct-2017 08:16