Emoţii pentru FC Botoşani

Astăzi, începând cu ora 11.30, Casa Fotbalului va găzdui tragerea la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României, ediţia 2017-2018. Conform informaţiilor publicate pe site-ul FRF, evenimentul va avea loc în sala “Nicolae Dobrin”. De asemenea, jocurile din cadrul sferturilor se stabilesc prin tragere la sorţi, iar echipele participante sunt repartizate într-o singură urnă, urmând a se grupa între ele.

Posibilii adversari ai FC Botoșani în sferturile de finală sunt FCSB, Astra, CS “U” Craiova, Dinamo, Gaz Metan Mediaș, CSM Poli Iași și AFC Hermannstadt (Liga a 2-a). De remarcat este faptul că în afară de divizionara B, indiferent de adversarul pe care sorții îl vor scoate în cale, FC Botoșani va juca meciul din sferturi pe “Municipal”.


Potrivit regulamentului, jocurile din sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.