Astăzi, de la ora 12.00, iubitorii de handbal sunt aşteptaţi la Sala Polivalentă “Elisabeta Lipă”. CS Magnus Botoşani, echipa de Divizia A a judeţului, întâlneşte formaţia ACS “Atletico” Alexandria. Botoşănenii speră să obţină victoria în acest meci, după mai multe înfrângeri consecutive.
Prefaţând meciul, Cătălin Stoleru, preşedintele CS Magnus Botoşani, a declarat: “Botoșăneni, umpleți Sala Polivalentă! CSM Botoșani susține un meci important. Prezența voastră la meci înseamna enorm pentru noi! Datorită prezenței și sprijinului vostru, la fiecare meci ne simțim mult mai puternici și determinați să vă bucurăm cu rezultate pozitive. Vă așteptăm pe toți, în număr cât mai mare, la Sala Polivalenta «Elisabeta Lipa», pentru un nou spectacol handbalistic”.
Şi de această dată intrarea spectatorilor va fi liberă!