EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

SCHIMBĂRI anunțate de Guvern cu privire la concediile medicale

Persoanele diagnosticate cu SIDA, cancer sau tuberculoză (TBC) vor beneficia de concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai lungă decât în prezent. În plus, militarii și polițiștii își vor putea lua, alături de alte categorii de salariați, concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.

Aceste schimbări se găsesc într-un proiect de act normativ înregistrat recent la Ministerul Sănătății pentru dezbatere. Textul precizează, de asemenea, că salariații care suferă de SIDA sau cancer nu vor mai fi nevoiți să se prezinte lunar la medicul expert al asigurărilor sociale pentru a prelungi certificatul de concediu medical. De la bun început, ei vor primi un concediu medical de un an și jumătate.

În prezent, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 stabilește că bolnavii de SIDA sau cancer primesc, într-o primă fază, un concediu medical de un an, cu posibilitatea de prelugire cu însă șase luni, dar numai după un control medical obligatoriu.

Pe de altă parte, în cazul celor bolnavi de TBC, concediul și indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se vor acorda pe toată perioada de tratament, până la vindecare, indiferent de durata acestuia. Acum, legislația în vigoare stabilește că aceștia pot beneficia de un concediu medical de cel mult un an și jumătate, dar el se acordă doar în cazul tuberculozei pulmonare operate. În cazul tuberculozei pulmonare neoperate, concediul medical nu poate fi mai lung de un an.


O altă modificare propusă prin acest proiect de act normativ vizează concediile medicale de care beneficiază personalul militar în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special. Astfel, aceștia vor putea cere angajatorilor concedii medicale și indemnizații pentru îngrijirea copilului bolnav.

23-Jan-2020 08:53