EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Noi medicamente au fost introduse pe lista medicamentelor compensate sau gratuite

Executivul a decis să introducă nouă medicamente pe lista celor compensate sau gratuite, pe bază de prescripţie medicală, decizia fiind formalizată printr-o Hotărâre adoptată ieri. “Cele nouă medicamente nou introduse în lista celor prescrise sunt medicamente de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare de 100% din preţul de referinţă. De aceste medicamente beneficiază bolnavii cu proceduri intervenţionale percutane, numai după implantarea unei proteze endovasculare (stent), bolnavii care se află în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli transmisibile – Subprogramul de tratament şi monitorizare a persoanelor cu infecţie HIV/SIDA, bolnavii cu psoriazis cronic sever (plăci), bolnavii cu mielom multiplu, dar şi pentru tratatamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat, înscrişi în programul naţional” - informează Guvernul.


Potrivit estimărilor, în anul 2017, decontarea se va încadra în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate alocat medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum/cost-volum-rezultat, respectiv bugetul alocat medicamentelor pentru boli cu risc crescut utilizate în programele naţionale de sănătate curative.

28-Sep-2017 08:12