EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Liderii PSD decid astăzi, în CEx, cine va fi propus premier!

Liderii PSD se vor reuni astăzi, la ora 11.00, în şedinţa CEx, pentru a decide cine va fi propunerea pentru funcţia de premier, după demisia lui Mihai Tudose. Comitetul Executiv al PSD a votat ieri retragerea sprijinului politic acordat Guvernului Tudose, premierul Mihai Tudose anunţând în consecinţă că îşi va depune mandatul. Tudose a declarat, luni seara, după şedinţa CEx, că pleacă cu fruntea sus, nu va asigura interimatul şi va rămâne membru de partid.

“Am decis ca mâine (marţi – n.n.), de la ora 11.00, colegii să revină în CExN, pentru a avea loc o discuţie deschisă, transparentă, şi lungă - dacă e nevoie, pentru a se discuta propuneri pentru funcţia de prim-ministru, în aşa fel încât după această discuţie să avem cât mai puţine motive să ne temem că vom mai ajunge a treia oară în situaţia în care am ajuns astăzi” - a declarat Liviu Dragnea, ieri, în conferinţă de presă, de după ce la finalul şedinţei CExN s-a supus la vot propunerea ca primul ministru Mihai Tudose să demisioneze.

“O hotărâre adoptată cu 60 de voturi pentru, 4 abţineri, 4 voturi împotrivă şi Mihai Tudose care nu a votat. La începutul şedinţei Mihai Tudose a spus că, dacă CExN îi va cere sa demisioneze, o va face, aşa cum a spus atunci când a fost învestit” - a mai spus Dragnea.


Preşedintele PSD a declarat luni că nu va propune marţi, în şedinţa CEx PSD, niciun nume pentru funcţia de premier, dar după discuţii va vota şi îşi va asuma votul. “Se pare că eu am mână foarte proastă şi nu numai acum ci încă cel puţin 10 cazuri. Le-am spus colegilor că nu voi face nicio propunere” - a mai spus Dragnea.

16-Jan-2018 09:26