Costel Lupașcu: „Iau în calcul o lege pentru supraimpozitarea alimentelor și băuturilor cu un conținut mare de zahăr”

Deputatul PSD Costel Lupașcu a declarat recent că este îngrijorat de creșterea alarmantă a incidenței obezității în rândul copiilor din România și că va propune reglementarea unui impozit special pentru alimentele și băuturile cu un conținut ridicat de zahăr.

Am citit un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății care plasează România pe locul trei în Europa în ceea ce privește obezitatea în rândul copiilor și adolescenților. Practic, 3 din 10 copii și adolescenți din România sunt obezi, aceasta fiind o consecință directă a consumului mare de băuturi și alimente cu un conținut mare de zahăr. La copiii cu vârsta de 8 ani, prevalența obezității este de 26,7%. Este o chestiune de sănătate publică, deci se impune o intervenție a statului”, a declarat deputatul Costel Lupașcu.


Referitor la modul în care crede că se poate interveni pentru limitarea acestui fenomen îngrijorător, deputatul PSD a spus că ar putea iniția o propunere legislativă pe care o va discuta în partid și în grupul PSD din Camera Deputaților.

Iau în calcul o lege pentru supraimpozitarea alimentelor și băuturilor cu un conținut mare de zahăr. Există astfel de reglementări în Statele Unite, Marea Britanie, Franța și alte state. Organizația Mondială a Sănătății recomandă tuturor statelor să aplice un astfel de impozit. Există și dovezi că astfel de măsuri au condus la scăderea consumului acestor produse. Evident înainte de a iniția o propunere legislativă mă voi consulta cu ceilalți colegi din partid și din grupul PSD de la Camera Deputaților”, a precizat Lupașcu.