EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Viaţa e frumoasă! Momente pline de emoţii la Ştiubieni! GALERIE FOTO.

Sfârşitul săptămânii trecute a fost unul extrem de emoţionant pentru o familie frumoasă din Ştiubieni. Ioan şi Geta Viziteu şi-au jurat din nou credinţă în faţa lui Dumnezeu, la exact 50 de ani de la data căsătoriei.

Slujba religioasă a avut loc la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Ştiubieni şi a fost oficiată de părintele-stareţ alături de preotul Ioan Grosu, parohul Bisericii „Sfinţii Mihail şi Gavril” din sat. La frumoasa slujbă religioasă au participat copiii celor doi „tineri” căsătoriţi, precum şi câţiva zeci de invitaţi. Alături de Ioan şi Geta Viziteu s-au aflat – aşa cum cere tradiţia – frumoşii lor naşi, adică Ioan şi Florica Dămii. Naşii, de o vârstă cu mirii, au fost vizibil emoţionaţi, iar tanti Florica a şi scăpat câteva lacrimi.

După ce slijba s-a încheiat, preotul Ioan Grosu a ţinut să le transmită câteva cuvinte mirilor. „Vă felicit pentru acest frumos eveniment din viaţa dumneavoastră. De asemenea, îi felicit şi pe cei care vă sunt alături, dar în special pe naşii Ioan şi Florica Dămii. Mă bucur că am putut participa la acest eveniment. 50 de ani, atunci când esţi copil, par foarte mult. Dar atunci când eşti un om cu mare experienţă – nu îmi place să spun bătrân sau în vârstă – 50 de ani sunt mult prea puţini. Îmi doresc ca toţi cei care suntem prezenţi astăzi aici să ne vedem şi peste 25 de ani, la «Nunta de platină». Doar că atunci vom face slujba la biserica din sat” – a spus părintele Grosu.

Alături de miri s-au aflat şi cei patru copii. Ica, fata cea mare, a venit împreună cu soţul Cezar. La fel, mijlociii au venit împreună cu soţii – Dorin cu Doina şi Getuţa cu Giani. Fata cea mai mică, Andreea, a venit singură, nefiind căsătorită. De asemenea, au dorit să fie alături de bunicii-miri şi cei şase nepoţi, dar şi multe alte rude sau prieteni.

După slujba religioasă, nuntaşii s-au mutat la căminul din sat. Acolo a început petrecerea, bineînţeles cu valsul mirilor. Emoţionată până la lacrimi, Geta Viziteu le-a mulţumit tuturor celor prezenţi pentru că sunt împreună, dar nu i-a uitat nici pe cei dragi plecaţi prea devreme în ceruri. Şugubăţ ca întotdeauna, „nenea Ion” a punctat la subiect: „Sper că vă simţiţi bine! Dacă am greşit cu ceva promit că data viitoare totul va fi bine!”.

18-Jul-2017 10:41