EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Regii anonimi ai pepenilor din nordul ţării

În comuna Lunca, din judeţul Botoşani, există o adevărată tradiţie a cultivării pepenilor verzi. Localnicii le spun harbuji şi se laudă că au cei mai dulci pepeni din România. De altfel, faima pepenilor de Lunca s-a extins în toată Moldova de nord, iar autorităţile locale se gândesc să o transforme într-un veritabil brand naţional.

Puţini ştiu că la 50 de kilometri de municipiul Botoşani, în comuna Lunca, se află o adevărată patrie a pepenilor. Pe câmpiile arse de soare, printre lanurile de porumb şi grâu, se află “ţara bulgarilor”. Nu este vorba despre o minoritate originiară din sudul Dunării, ci despre cultivatorii de “harbuji”, aşa cum sunt numiţi pepeni verzi în nordul extrem al Moldovei.

Oamenii de pe aceste meleaguri au o tradiţie legată de cultivarea harbujilor încă de acum aproape 100 de ani. Iar aceste fructe atât de căutate în sezonul cald, aici, la Lunca, se spune că au proprietăţi ieşite din comun din cauza climei, solului şi a încrucişărilor practicate de bulgarii locului. Cel puţin în zona de nord a Moldovei pepenii de Lunca sunt un adevărat brand. “Aici, la Lunca, se cultivă pepeni din tată-n fiu. Oamenii cultivă peste 70 de hectare anual şi pun suflet în tot ceea ce fac. Este cea mai importată moştenire lăsată lor de strămoşi. Se spune că harbujii de Lunca, cum le zicem noi, nu au egal şi că gustul lor nu poate fi confundat. Sperăm să devină cunoscuţii în toată ţara, aşa cum merită” - a precizat Ovidiu Maxim, viceprimarul comunei Lunca.

“Sunt dulci ca zahărul”

În comuna Lunca, sunt aproape 100 de hectare de teren cultivate cu pepeni verzi. Pe terenurile agricole care ocupă suprafeţe vaste în afara cătunelor, din loc în loc, sunt amplasate zeci de “bulgării”. Aşa se numesc în zonă plantaţiile cu pepeni. Nimeni nu mai ştie de ce poartă această denumire, dar au păstrat-o din generaţie în generaţie. Mulţi localnici se mândresc cu statutul de bulgar, echivalentul omului gospodar din satele judeţului. Bulgăriile de la Lunca sunt inconfundabile. Îşi fac loc printre lanurile de porumb şi se disting prin colibele de stuf amplasate de “bulgari” pe mijlocul plantaţiei, locul din care oamenii îşi păzesc recoltele.

În luna august, uriaşii pepeni de Lunca, până atunci bine ascunşi sub vegetaţie, pentru a fi protejaţi de caniculă, încep să devină vizibili pe toată suprafaţa de teren. Victor Airinei cultivă pepeni de Lunca de mai bine de 30 de ani. Localnicul mărturiseşte că harbujii din această zonă sunt inconfundabili şi că pot concura oricând cu renumiţii pepeni din Dăbuleni sau Galaţi. “Sunt exemplare mari, frumoase. Dar secretul lor nu stă în dimensiune sau frumuseţe, ci în gust. Miezul este deosebit de dulce. De fapt este atât de cunoscută dulceaţa asta că sunt oameni care merg la piaţă şi se laudă că vând harbuji de Lunca, chiar dacă habar nu au unde se află Lunca. Oricine în judeţ şi în partea asta de nord ştie că la Lunca sunt harbuji cu miez dulce ca zahărul” - spune nea Victor.

Secretul îl ştiu doar bulgarii din zonă, dar lasă să se înţeleagă că şi solul din zonă joacă un rol aparte. “Aşa cresc ei, dulci. Dar şi pământul este bun. Aici avem cernoziom foarte fertil. Pământ negru în care cresc bine” - spune Airinei.

De altfel, pentru mulţi este un mister dezvoltarea pepenilor în nordul extrem al României. “Mulţi se gândesc că în sud, cu clima respectivă, cresc cel mai bine. Dar i-am făcut să se adapteze şi aici. Noi ştim cel mai bine” - spune “bulgarul”.

Un alt cultivator de pepeni de la Lunca, cu o bulgărie situată la doar câteva sute de metri de cea a lui Victor Airinei, este gata să bage mâna-n foc că pepenii de Lunca sunt cei mai dulci din ţară. “Sunt foarte dulci. Au aşa o dulceaţă care nici nu face greaţă, ci numai te face să mai vrei. Dumnezeu le-a lăsat calitatea asta, altfel nu pot să zic. Nu există pepene dulce ca cel de Lunca” - spune convins nea Ghiţă.

“Îi îngrijesc ca pe copiii mei”

Oamenii locului spun că pepenii de la Lunca sunt crescuţi sută la sută natural. “Eu nu-i stropesc cu nimic. Îi las să crească cum i-a lăsat mama natura. Nu băgăm nimic în ei, nici tratament, nici nimic. Altfel nu ar avea gustul acesta. Îi lăsăm să crească până sunt perfect copţi şi după aceea îi recoltăm. Nu ne grăbim, că ne stricăm firma după aceea” - spunea nea Ghiţă. Munca pe bulgărie este însă infernală. Oamenii din Lunca spun că bordeiele din stuf de pe plantaţii nu sunt decorative sau pentru a descuraja hoţii. Ele sunt perfect funcţionale şi reprezintă de fapt locuinţa “bulgarului” pentru câteva luni. Practic, cultivatorii trăiesc pe câmp până culeg recolta. “Eu aici stau de când pun sămânţa şi până strâng recolta. Mănânc cum pot, îmi aduc apă de la fântână şi păzesc totul. Trebuie să fii trup şi suflet ca să aibă harbuji naturali şi să nu rămâi fără ei într-o noapte. După ce punem sămânţa în timp trebuie să prăşim de trei ori. Dacă este caniculă, a patru oară nu mai prăşesc. Îi ascundem în vegetaţie ca să nu îi distrugă soarele. Şi apoi când crapă de copţi îi luăm. Aşa ne mândrim cu gustul dulce. Îi îngrijesc ca pe copiii mei” - spune Airinei.

Aşa fac cultivatorii de la Lunca de câteva generaţii. Nu mai ţin minte când a început cultivarea harbujilor în zonă, dar ştiu că acum 30-40 de ani părinţii lor făceau la fel, bunicii aşişderea.   “Cine mai ştie când s-au apucat oamenii de aici să planteze harbuji. Şi ce le-o venit atunci. De obicei în zona asta grâul a fost la putere. Ştiu că de la tatăl meu am prins acest obicei şi mulţi alţii din zonă. Toţi au învăţat de la părinţii lor” - mai spune Airinei. Totodată, soiurile plantate s-au schimbat în timp. Au fost aclimatizate şi s-au căutat variantele competitive. “Ştiu că la început era un pepene de culoare închisă. Foarte bun. El a fost originalul la Lunca. Apoi au venit răsaduri inclusiv din străinătate. Dar noi le-am adaptat şi ajung să aibă gustul ăsta dulce, bun. Soiurile noi sunt mai competitive. Cel mai vechi, de culoare închisă, făcea o boală anume şi dacă aveai ghinion se distrugea recolta, munceai degeaba” - spune nea Victor.

“Nu se merită, cultivăm doar pentru tradiţie”

Harbuzul de Lunca, aşa cum este cunoscut în zona de nord, este renumit în târgurile Moldovei. Automat pe etichetele din pieţele Moldovei dacă un vânzător vrea să-şi facă reclamă scrie fie pepene de Dăbuleni sau pepene dulce de Lunca. Adevăraţii pepeni de Lunca se vând însă foarte greu. Un cultivator din această comună, scoate la hectar câteva tone de pepene pe care însă-i valorifică greu. “Problema noastră sunt pieţe de desfacere. Ni s-a dus vestea, dar degeaba. Îi încărcăm în căruţe şi mergem cu ei din sat în sat. Apoi prin pieţe, la tarabe. Este foarte greu. Nici nu se merită. Acolo preţul variază de la 50 de bani la un leu, în funcţie de cum merge piaţa. Poţi să ajungi să dai totul pe nimic” - spune nea Victor.

Pentru mulţi, cultivarea pepenilor de Lunca nu mai este o activitate rentabilă, o fac doar pentru a continua tradiţia şi mai ales pentru că altceva nu au de făcut. “Ce altceva să facem aici? Nu se merită, dar cultivăm pentru tradiţie. Bulgăriile sunt moştenirea de la părinţii noştrii. Dar raportat muncă-câştig, nu prea se merită” - spune cultivatorul. Singura şansă ar fi promovarea pepenilor de Lunca, în mod oficial ca brand local şi mai apoi naţional. Autorităţile locale spun că încearcă să promoveze harbuzul de Lunca. În primul rând au început cu un festival al harbuzului, care să arate specificul locului şi să încurajeze producătorii. “Este un festival dedicat acestui brand al locului. Încercăm să-i încurajăm cu diferite competiţii, care are cel mai mare pepene şi aşa mai departe. Încercăm tot ce putem să arătăm că avem cu ce ne mândri” - spune viceprimarul din Lunca.

Sursa: (adevarul.ro)

29-Aug-2017 07:52