EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Destinaţiile turistice preferate de români pentru vara 2017. La ce preţuri ajung vacanţele

Românii îşi vor petrece vacanţa de vară în Grecia, Spania, Croaţia şi Turcia. Acestea sunt cele mai căutate destinaţii din oferta turoperatorilor. Cele mai cerute pachete sunt cele pentru hoteluri de patru stele, cu demipensiune şi zbor charter. În cazul litoralului turcesc, sunt preferate resorturile de lux.

Charterele pentru Chania şi Heraklion din Creta au un grad de ocupare de peste 55%, potrivit rezervărilor din perioada de Early Booking, în timp ce Rodos, Mykonos sunt rezervate în proporţie de 45%. Dintre celelalte destinaţii, pachetele pentru vacanţele în Tenerife au fost cumpărate în proporţie de 47%, cele pentru Mallorca, 46%. Chartele pentru Croaţia şi Antalya au un grad de ocupare de 43%, respectiv 40%, se arată într-un comunicat al agenţiei de turism Cocktail Holidays.

Charterele verii, care debutează la finalul lunii mai la Cocktail Holidays, sunt programate din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara pentru destinaţii ca Rodos, Corfu, Zakynthos, Chania, Heraklion, Santorini, Mykonos şi Kos, care se reia după o absenţă de un an, Costa Blanca, Costa Brava, Costa del Sol, Costa Dorada, Mallorca şi Tenerife, Split, Muntenegru, Antalya, Bodrum, Didim, Kusadasi şi Marmaris. Zborurile au o frecvenţă de 1-2 pe săptămână de la Bucureşti spre Grecia, Spania, Turcia, Muntenegru şi Croaţia şi de unul pe săptămână din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara spre Grecia, Spania şi Turcia şi sunt operate numai cu aeronave Tarom. “Cine a rezervat în perioada de Early Booking are avantajul că a ales hotelul şi pachetul dorit, la un preţ cu reducere. Este încă timp pentru cumpărarea unei vacanţe la hotelul dorit, dar nu le recomandăm românilor să mizeze pe ofertele last minute care, chiar dacă sunt tentante ca preţ, nu îi duc în destinaţia dorită, ci acolo unde mai sunt câteva locuri” - declară Dan Goicea, manager Cocktail Holidays.


Turiştii Cocktail Holidays au preferat hoteluri de patru stele cu demipensiune în Grecia, Spania şi Croaţia şi pachete cu all inclusive sau ultra all inclusive în Antalya. O vacanţă în Grecia costă vara aceasta de la 334 de euro/persoană, în Croaţia de la 418 euro/persoană, în Turcia de la 457 de euro de persoană, în Spania de la 580 euro de persoană. Cel mai scump pachet rezervat până acum are o valoare de 2.700 de euro/persoană şi este pentru o vacanţă de şapte zile în Turcia, cu transport charter şi toate taxele incluse.

28-Jun-2017 07:10