EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Cum au falsificat comuniştii flagrant istoria românilor. Aberaţiile introduse în manuale de specialiştii Epocii de Aur

Manualele de istorie din perioada comunistă erau bombardate cu informaţii false şi propagandistice. Practic, în perioada comunistă s-a trecut masiv la falsificarea istoriei, de la cea veche până la cea contemporană, pentru a sluji intereselor naţionaliste şi de partid.

Istoria oficială a românilor a fost grav afectată de perioada comunistă. În ”Epoca de Aur“, pentru a servi scopurilor naţionaliste şi propagandistice ale partidului, elevii au fost pur şi simplu intoxicaţi cu falsuri grosolane prezente chiar în manualele şcolare. Dincolo de aceste manuale, propaganda comunistă şlefuise trecutul românilor aşa cum dorise, transformând acest popor într-un falnic biruitor la porţile Orientului şi un neam de daco-romani curaţi şi puternici.  Dacă în istoria veche au fost interferenţe, istoria contemporană a României a fost falsificată de-a dreptul, Partidul Comunist Român fiind un reper politic, aşa cum era prezentat în manualele şcolare ale vremii, încă din anul 1900, pregătind marea victorie a poporului din 1945. De-a lungul timpului falsurile din manualele de istorie ale “Epocii de Aur” au fost demascate şi în mare parte corectate.


Originile ilustre ale poporului roman

Din start în perioada comunistă, în special, de la sfârşitul anilor 60, s-a declanşat în istoriografie naţionalismul exacerbat. Naţiunea română, al cărui exponent glorios era Nicolae Ceauşescu, trebuia să aibă origini ilustre. În primul rând, în viziunea comunistă, românii se trăgeau strict din daci şi romani, având ca principali strămoşi pe Traian, Decebal şi Burebista. Prezenţa altor populaţii în alcătuirea poporului român în această fază era ignorată, cel puţin oficial. Deşi etnogeneza românilor a fost un proces complex şi de lungă durată şi la care au contribuit numeroase populaţii, pentru România lui Ceauşescu, daco-romanii erau suficienţi. Şi asta în condiţiile în care Ceauşescu, aşa cum arată o serie de reprezentări, se identifica cu ”strămoşul” său Decebal. În manualele de istorie, de altfel, apărea Ceauşescu alături de Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, evident Decebal şi alte personalităţi ale istoriei Românilor.

În cărţi de istorie mai mult sau mai puţin ştiinţifice puse la dispoziţia publicului larg, românii prin strămoşii lor daci erau factorul civilizator al Europei.  Cel mai bun exemplu este numărul 4 din 1976 al revistei ”Anale de istorie“, în care se afirma sus şi tare că limba dacilor era preromanică sau prelatină. ”Demonstraţia, fiindcă avem de a face şi cu o «demonstraţie», este pilduitoare pentru ceea ce înseamnă lipsă elementară de profesionalism şi dispreţ nemărginit pentru adevăr.  Se merge pe firul lucrării lui Densuşianu, devenită din «basm preistoric» sursă autorizată” - scria Lucia Boia în ”Istorie şi mit în conştiinţa românească”. Mai mult decât atât, “expertul” Ilie Ceauşescu, fratele ilustrului dictator ajungea să susţină că poporul român s-a format chiar înainte de cucerirea romană. Deci din punctul său de vedere, poporul român era pur dacic, dar împrumutase doar limba latină în urma cuceririi romane.  Dincolo de aceste aberaţii, a apărut în aceeaşi perioadă lucrarea ”Limba traco-dacilor” scrisă de I. I. Russu care discuta pe marginea unei limbi total necunoscute şi aproape imposibil de studiat. Datorită acestei lucrări a apărut ideea, discutabilă pentru mulţi specialişti, că în limba română s-ar fi păstrat 160 de cuvinte dacice, care împreună cu derivatele lor ar reprezenta 10% din limba română. Deşi discutabile şi controversate în mediul academic, aceste cuvinte dacice au pătruns şi în manualele de istorie, elevii învăţând despre substratul dacic al limbii lor, fără prea multe dovezi concludente. Constarea că românii se trag strict din daci şi romani a rămas astfel în imaginariul popular, odată cu cele 160 de cuvinte presupuse ale strămoşilor. Bineînţeles pentru propaganda comunistă reflectată şi în manualele şcolare, legătura dintre daci şi poporul român era directă şi indiscutabilă.


Gloria evului mediu românesc

Bineînţeles gloria nestrămutată a poporului român a fost mutată şi în evul mediu. Deşi ţările române se aflau la graniţa unor mari puteri ale vremii şi de voie de nevoie trebuiau să facă jocurile politice ale acestora, pentru comunişti Ţara Românescă şi Moldova erau nişte state medievale de care depindeau toţi ceilalţi. Pentru anumiţi istorici ai ”Epocii de Aur”, Principatele Române tratau de la egal la egal cu Imperiul Otoma. Cel puţin asta arată în 1975 Nicolae Copoiu, membru al Institutului de Istorie, care dovedea că acele ”capitulaţii” - tratate încheiate între ţările române şi Imperiul Otoman - erau acte bilaterale. ”Brusc, capitulaţiile au devenit o dogmă politică. Ele «dovedeau» că ţările române şi Poarta Otomană trataseră de la egal la egal, la fel ca Ceuşescu cu Moscova şi Washingtonul. Oricine are idee de istoria medievală ştie că raporturile erau în epocă fundamental ierarhizate, la antipodul principiilor actuale de «egalitate», reală sau formală” - scria Lucian Boia în aceeaşi lucrare.

Totodată în istoriografia comunistă, românii erau înaintea tuturor şi au precedat prin geniul lor toate marile evenimente politice ale Europei.  Astfel răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan dar şi răscoala de la Bobâlna, eminamente ţărăneşti au devenit pentru comuniştii revoluţiei, care precedau Revoluţia Franceză. Francezii s-au inspirat de la moţul Horea din Apuseni pentru a face propria Revoluţiei. Apoi ”Învăţăturile lui Neagoe Basarab” au fost prezentate ca mult superioare celor cuprinse de Nicolo Machiavelli în ”Principele”, una dintre operele cele mai însemnate ale Evului Mediu. Lăsând la o parte glorificarea voievozilor români, atotputernici şi biruitori în faţa tuturor, s-a inoculat în perioada comunistă ideea absurdă a conştiinţei naţionale la românii medievali, chiar dacă niciun stat din Europa nu-şi fixase graniţele în Evul Mediu pe principii etnice şi nici nu exista conştiinţa naţională.  ”Unitatea a devenit, alături de continuitate, axa directoare a discursului istoric” - puncta Lucian Boia.

Până şi anexarea Dobrogei de către Mircea cel Bătrân în secolul al XIV lea, devenea un pilon important urmărit intenţionat de voievod pentru fondarea României. Mihai Viteazul era la rândul său un unificator conştient care dorea să refacă Dacia. Pentru comunişti până şi Ştefan cel Mare a devenit ”domn al tuturor românilor” deşi stăpânise doar Moldova. În acest context unirea Principatelor de la 1859 sub sceptrul lui Cuza devenise pentru comunişti încununarea eforturilor de veacuri pentru unitate naţională a voievozilor, care culmea nu aveau idee de naţiuni şi principii strict etnice. Toate aceste aberaţii patriotarde erau prezentate inclusiv în manuale de istorie.


Falsificarea brutală a istoriei

Istoria contemporană a României a fost însă victima totală a regimului comunist. A fost şlefuită inclusiv în manualele şcolare doar pentru a servi intereselor partidului unic. Regimul monarhic era discreditat, iar Partidul Comunist Român era proslăvit. Deşi inclusiv în 1945, PCR era un partid insignifiant, care de facto pierdea alegerile, chiar şi cu sprijin rusesc, în 1946, şi a fost nevoie de măsluirea scrutinului pentru a câştiga, în manualele de istorie era prezentat ca o formaţiune politică dominantă care a luptat contra burghezo-moşieriei pentru a obţine victoria socialistă. ”Crearea, în anul 1921, a Partidului Comunist Român, a ridicat pe o treaptă superioară lupta de eliberare socială şi naţională în ţara noastră, comuniştii situându-se în fruntea forţelor progresiste ale societăţii, în marile bătălii de clasă desfăşurate în perioada dintre cele două războaie mondiale şi în lupta împotriva fascismului.  Această puternică confruntare cu reacţiunea şi cu fascismul a culminat cu revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă, începută prin insurecţia din august 1944, care a doborât dictatura militaro-fascistă şi a deschis poporului român drumul unor adânci prefaceri revoluţionare în toate domeniile de activitate, al eliberării României de sub dominaţia Germaniei hitleriste” - se arăta într-un manual de istorie de clasa a X a din perioada comunistă.

Şi asta în condiţiile în care Partidul Comunist în perioada interbelică era format în mare parte din străini şi avea foarte puţini membri. Practic nu exista pe scena politică românească dominată de liberali, ţărănişti şi mai apoi de legionari. Totodată, momentul 1944 este descris nu ca o lovitură de palat ci ca pe o insurecţie comandată de ”puternicul” Partid Comunist Român care îi reprezenta pe românii obijduiţi de chiarburime. Iată ce scria în acelaşi manual de clasa a X-a: „Pe baza înţelegerilor stabilite cu Partidul Comunist Român, Regele a respins planul propus  şi, cu ajutorul unei formaţiuni militare din garda Palatului, special pregătită în acest scop l-a arestat pe Ion Antonescu (...) Arestarea guvernului antonescian a marcat începutul insurecţiei. Imediat după aceea s-a trecut la aplicara celorlalte măsuri stabilite de Partidul Comunist Român, în colaborarea cu o serie de ofiţeri şi generali patrioţi, unii dintre ei având funcţii importante în Comandamentul militar al Capitalei şi în conducera unor unităţi ale armatei“.

La toate aceste falsuri grosolane se adaugă o galerie de personalităţi mitice comuniste cu poveşti eroice inventate printre care şi Vasile Roaită. Bineînţeles nu lipseau din manuale referirile la Ceauşescu, descendent al lui Burebista şi al marilor bărbaţi ai neamului.

Sursa: (adevarul.ro)

11-Mar-2017 07:12