EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Elevii vor primi mai mulți bani

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a declarat că în şedinţa Executivului s-a aprobat majorarea bursei „Bani de liceu" la suma de 250 de lei lunar, de la valoarea actuală de 180 de lei lunar. „În şedinţa de Guvern de ieri, pe ordinea suplimentară, la propunerea Ministerului Educaţiei, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea acelei hotărâri de Guvern ce priveşte aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială <Bani de liceu>, deci e vorba de o suplimentare. Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent” - a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.


Potrivit acestuia, a fost majorat în şedinţa de Guvern şi plafonul maxim de acordare a bursei pe membru de familie. „De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, anume salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar” - a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

06-Sep-2018 09:12