EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Vorona – a doua aşezare rurală a României!

Satul Vorona este considerat una dintre cele mai frumoase aşezări rurale din România. Iar la finele lunii mai, a fost ales, pentru al treilea an consecutiv, drept “sat cultural al României”. Și așa se face că în momentul de faţă, Vorona este considerată, la nivel național, drept a doua aşezare rurală a României, din punct de vedere cultural. Iar titul de sat cultural și locul II în finala concursului, de altfel cea mai bună clasare obținută până acum de localitatea botoșăneană în cadrul unei competiții de acest gen, au fost primite de Vorona în cadrul unui concurs naţional organizat de Asociaţia Celor Mai Frumoase Sate din România sub patronajul Ambasadei Franţei în România şi a Delegaţiei Valonia din Bruxelles, intitulat “"Satele culturale ale României”.

Asociaţia a fost creată pentru a promova patrimoniul cultural şi turistic al satului tradiţional românesc, fiind  incluse în această organizare cele mai frumoase sate ale României. Iar de selecţie în cadrul concursului din acest an s-au ocupat specialişti în domeniul etnografiei, în special, dar şi din alte domenii culturale, profesori universitari și reprezentanți ai Guvernului României. Drept dovadă, în acest an, la ediţia a IV-a, concursul a fost organizat la Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti, concursul “Satele culturale ale României” desfășurându-se anual, începând din 2014. 41 de comune din România și-au depus în acest an dosarele pentru obținerea titlului de SAT CULTURAL, iar 13 comune, finaliste, au fost invitate să-și susțină candidatura în fața juriului de specialitate.

Vorona a reuşit, pentru al treilea an consecutiv, să primească titulatura de “sat cultural al României”, fiind, totodată, considerat şi unul dintre cele mai frumoase sate ale ţării. Organizatorii și juriul concursului din acest an au apreciat în mod deosebit atât modul inovativ în care Vorona și-a prezentat palmaresul în ceea ce privește manifestările culturale cu tradiție organizate pe plaiurile moldave, standul de prezentare al comunei amenajat la Muzeul Satului Bucuresti și nu în ultimul rând, reprezentația susținută de fanfara Iacobenii în spectacolul care a urmat jurizării concursului. “În cadrul acestui concurs participă comunele care au cele mai frumoase şi mai ample evenimente culturale. Iar în baza regulamentului, comunele sunt apreciate  pentru un pachet de minim 5 evenimente cultural-sportive pe care trebuie să le prezinte, printr-un stand cu materiale despre comună şi evenimentele respective, dar şi în cadrul unei expoziţii cu ocazia susţinerii candidaturii. La toate acestea, se adaugă un film de prezentare in care să fie surprinse aspectele cel mai importante din cele 5 manifestări organizate în cadrul comunei, pe parcursul anului precedent. La acest capitol, prezentarea Voronei a fost catalogată de organizatori și juriu ca fiind excepțională, fapt care, bineînțeles, ne onorează”  - explică primarul comunei Vorona, Aurel Ştefan.

Iar în acest an, toate comunele participante la Concursul “Sate culturale ale Romaniei”  au realizat și o expoziție intitulată “COMORILE ROMÂNIEI”, fiecare amenajând standuri de prezentare ale comorilor culturale din localitățile lor, cu prezentări pe măsură. Iar la secțiunea COMORILE ROMÂNIEI din cadrul concursului organizat la Muzeul Satului, Vorona a fost din nou onorată cu două premii speciale, asta întrucât juriul concursului a premiat”Fanfara din Vorona” la secțiunea “Ansambluri folclorice ale României” și, de asemenea, un premiu special i-a fost decernat, în cadrul galei Comorile României, meșterului și rapsodului popular Gheorghe Țugui, din Vorona, la secțiunea “Meșterul Popular al României”.

06-Jun-2017 07:13