EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

“Simfonia Buclucaşă” – un altfel de spectacol la Botoşani!

Vineri, 9 martie 2018, Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani va fi gazda unui nou show de zile mari. Începând cu orele 18.30, artiştii Filarmonicii din Botoşani – sub bagheta dirijorului Iulian Rusu – îşi propun să cucerească publicul din Botoşani cu “Simfonia buclucaşă”. Invitatul special al spectacolului este Doru Octavian Dumitru.

Conform celor declarate de Liviu Sorinel, organizatorul spectacolului, “una dintre cele mai bune orchestre simfonice din țară, cea a Filarmonicii din Botoşani, aflată sub bagheta unuia dintre cei mai buni dirijori - Iulian Rusu, directorul artistic al Filarmonicii din Braşov – vor evolua într-un «concert buclucaş» în care, de la Strauss şi Beethoven, muzică din filme sau rock simfonic, vor amesteca armonia notelor muzicale cu hohotele de râs stârnite de parodia şi glumele inegalabilului şi genialului artist-actor de comedie, Doru Octavian Dumitru, «pus pe harțã şi scandal şi căutând gâlceavă» printre membrii orchestrei simfonice”.


Organizatorii îşi doresc să binedispună publicul prin acest concert indedit, care chiar este “altceva”! Programul concertului va cuprinde arii celebre, dar şi piese îndrăgite din alte genuri muzicale. “De la Simfonia a 5-a de Beethoven sau de la titanul Strauss cu «Polca fierarului» şi «Tren de placer», la «Memories» , «Don't cry for me Argentina», «Stardust», «Titanic», «My Way», «Stranger in the night», ori un infernal ritm cu «Rock'n Roll Baby», la multe alte melodii celebre din repertoriul internațional . Toate acestea, vor fi presărate cu inedite şi unice momente de parodie sau comedie ale marelui actor Doru Octavian Dumitru, alături de charisma şi farmecul personal al dirijorului Iulian Rusu, cât şi cu aportul major al membrilor Orchestrei Simfonice” – a completat Liviu Sorinel.

Biletele pot fi deja rezervate telefonic la numerele 0231.516.510 sau 0746.990.828. Punerea în vânzare la casele de bilete este programată pentru miercuri, 23 ianuarie, la sediul din Cuza Voda nr. 5 al Filarmonicii Botoşani (Casa Sindicatelor).

În final, trebuie să vă spunem că prețul unui bilet este de 60 lei în partea de jos a sălii şi 40 lei în partea de sus a sălii (balcon).

18-Jan-2018 10:41