MAGNIFICENT CHRISTMAS a intrat în linie dreaptă

Ieri seară, la Hotelul Belvedere, şi-au dat întâlnire artiştii care vor susţine cele trei concerte sub genericul “Magnificent Christmas”. Mai întâi au ajuns Cristian Minculescu, Valter Popa şi Doru Borobeică, cei care formează trupa IRIS. Aproape de miezul nopţii, la “Belvedere” a ajuns şi soprana Felicia Filip împreună cu soţul.

După cum ştiţi, Magnificent Christmas este organizat de D.I.O.S Artist Resources Romania, companie cu sediul în Botoşani, dar care, de altfel, organizează spectacole peste tot în ţară şi chiar în străinătate. Biletele pentru spectacolele de la Botoşani şi Paşcani s-au epuizat la puţin timp după ce au fost puse în vânzare, astfel că sălile vor fi pline. De asemenea, şi biletele de la Suceava au fost vândute în totalitate.

Contactat telefonic, Liviu Sorinel, organizatorul de spectacole al Filarmonicii din Botoşani şi Director Artistic al D.I.O.S. Artist Resources Romania, motorul principal al evenimentelor, ne-a declarat că o asemenea emulație şi solicitare de locuri pentru un concert nu a mai întâlnit de dinainte de 1990. El a menționat, totodată, şi faptul cã prezența marii soprane Felicia Filip, a legendarului solist Cristi Minculescu, alături de chitariştii Valter Popa şi Doru Borobeică – colegii săi din Trupa Iris, alături de Orchestra Simfonicã a Filarmonicii au făcut diferența, fiind de departe factorii determinanți, alături de întregul conceptul artistic al manifestării!


Concertul, pe care artiştii îl vor susţine alături de Filarmonica din Botoşani, se anunţă a fi unul plin de surprize. “De la Johann Strauss şi Beethoven la… «Naționala de Rock», trupa IRIS! De la Legendarul şi inegalabilul solist CRISTI MINCULESCU, la frumoasa şi supertalentata Doamnă ce a scris istorie în interpretarea muzicalã naționalã si internationalã, marea sopranã FELICIA FILIP, decorată de Președintele României cu titlul de «Cavaler al Meritului Cultural», cea mai înaltă distincție acordată vreodata unui cântăreț român în activitate. De la clasic la modern, de la colinde la pop, de la pop la rock, de la rock la pop rock simfonic , blues rock, duete şi momente unice în interpretarea celor doi mari artişti, acompaniați de frumoasa Orchestrã Simfonicã a Filarmonicii Botoşani, ce se va afla intr-un mix inedit cu Trupa IRIS, avandu-i in fața lor pe deja binecunoscuții chitarişti VALTER POPA şi DORU BOROBEICĂ” – spune Liviu Sorinel, directorul artistic al DIOS Artist Resources Romania, despre ce se va întâmpla în cele trei seri de spectacole.

Spectacolele vor avea loc la Paşcani, pe 20 decembrie, la Casa De Cultură, la Botoşani, pe 21 decembrie 2017, la Casa Sindicatelor, şi la Suceava, pe 22 decembrie, la Casa de Cultură.