Albești. Lecție-concert susținută de Rapsozii Botoșanilor

Asociaţia Cultural-artistică „Albeşteanca” din comuna Albeşti judeţul Botoşani a demarat în luna iulie 2019 proiectul cultural „Trăinicia tradiţiilor locale”, proiect realizat cu finanţare nerambursabilă din partea Consiliului Judeţean Botoşani.

Asociaţia „Albeşteanca”, în cadrul căreia activează Ansamblul „Mugurelul albeştean” s-a constituit ca o „familie” folclorică în care tinerii şi copiii pot descoperi un model de dăruire şi pasiune pentru tradiţia jocurilor şi cântecelor populare, precum şi pentru costumul popular vechi şi autentic.

Marți, în sala Căminului Cultural Albești, a avut loc „Lecția-concert cu Rapsozii Botoşanilor”, din proiectul „Trăinicia tradițiilor locale”. Au fost prezenți membrii ansamblurilor folclorice „Mugurelul albeștean” din Albești, „Muguraşii” din comuna Lunca, „Todireanca” din comuna Todireni și „Flori de Busuioc” din comuna Trușești, care fac parte din grupul ţintă.

Cu măiestrie, maestrul Ciprian Potoroacă, în dialog cu copiii, a reușit să prezinte instrumentele populare să-i facă să le asculte și să le îndrăgească.

„Rapsozii Botoşanilor au fost răsplătiți de nenumărate ori cu aplauze îndelungi!” – a declarat Irina Gavril – învăţător, reprezentant legal în echipa proiectului cultural “Trăinicia tradiţiilor locale” Albeşti.