Oportunități noi de finanțare pentru primari

Primarii din județ vor putea beneficia de oportunități noi de finanțare pentru diferite proiecte. Astfel, aceștia vor putea obține fonduri de la guvern, prin Departamentul Centenar, în vederea pregătirii evenimentului destinat aniversării Centenarului României (1918 – 2018) și a Primului Război Mondial. Altfel spus, edilii vor putea solicita bani pentru reabilitarea unor monumente istorice dar și a altor activități destinate marcării acestui eveniment.

„Tot ce trebuie să facă primarii pentru a intra în posesia banilor necesari este să transmită, până pe data de 25 august 2017, la Instituția Prefectului, propuneri pentru marcarea corespunzătoare a evenimentului menționat. Am transmis deja adrese în acest sens către toate unitățile administrativ – teritoriale din județ și fac un apel în rândul primarilor să formuleze cât mai multe propuneri pentru că astfel se pot bucura de o șansă în plus în vederea obținerii banilor de la nivel central” – a precizat prefectul Dan Șlincu, adăugând că nu de puține ori i s-a transmis despre necesitatea alocării unor fonduri la nivelul primăriilor pentru reabilitarea unor monumente istorice, aflate în stare avansată de degradare.


Propunerile, centralizate de Instituția Prefectului și transmise la nivel central, vor fi finanțate în baza bugetului de care Departamentul Centenar va dispune. Departamentul Centenar, înființat pe 6 iulie în urma unei ședințe de guvern, are ca obiectiv coordonarea la nivel național a pregătirii, organizării și desfășurării manifestărilor, a acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) și Primului Război Mondial.

Noua structură nu are personalitate juridică, se află în subordinea prim-ministrului, funcționează în cadrul aparatului de lucru al executivului și este finanțat de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.