EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Două comune din Botoșani au primit ieri sume importante!

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a virat, ieri, 23 martie, 212 milioane de lei, în conturile unităților administrativ-teritoriale care au depus solicitări pentru decontarea bunurilor/serviciilor/lucrărilor executate pentru 508 obiective de investiţii, finanţate prin cele două etape ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

„În timp ce stăm în casă și ne protejăm pe noi și pe cei din jur, România continuă, totuși, să muncească. Am virat autorităților locale o sumă importantă de bani în conturi pentru facturile ce trebuie achitate firmelor care au executat lucrări prin PNDL și au respectat întocmai condițiile contractuale.Trecem prin momente dificile din cauza pandemiei, însă trebuie să depunem toate eforturile pentru a construi în continuare în România” - a precizat ministrul Ion Ștefan.

De aceste sume au beneficat și două comune din județul Botoșani, respectiv Lunca și Manoleasa.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă AICI.

Programul Naţional de Dezvoltare Locală, aprobat prin Ordonanța de Urgență nr. 28 din 10 aprilie 2013, actualizată, este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat. Programul are ca obiectiv general echiparea unităţilor administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educaţională, de sănătate şi de mediu, sportivă, social-culturală şi turistică, administrativă şi de acces la căile de comunicaţie, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

În cadrul celor două etape ale PNDL, listele obiectivelor de investiții și sumele alocate acestora sunt publice și pot fi consultate accesând pagina de internet a ministerului, secțiunea Lucrări Publice, Programul național de dezvoltare locală, rubrica Obiectivele de investiții, iar transferurile lunare sunt publicate în secțiunea Plăți.

24-Mar-2020 09:01