EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Au fost finalizate lucrările de asfaltare pe DJ 293, Dumeni – Havârna

În cursul zilei de ieri, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, a efectuat o vizită în teritoriu pentru a verifica lucrările recent finalizate și calitatea stratului de asfalt, de pe  DJ 293 tronsonul Dumeni – Havârna.

Lucrările pe acest tronson de drum au fost demarate la sfârșitul lunii august, iar acum, la finalizarea lor, cei 10 km de drum județean se prezintă în perfectă stare de viabilitate.

Alte lucrări de reparații a căii de rulare se mai desfășoară pe DJ 293, porțiunea de drum județean cuprinsă între Dorohoi și Dumeni și pe DJ 282 Rădăuți Prut - Coțușca – Săveni, estimându-se că acestea vor fi finalizate în maxim trei zile.

De asemenea, în cursul zilei de astăzi, Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, va preda amplasamentul și va semna ordinul de începere, în vederea asfaltării, pe drumul județean DJ 291 Leorda – Bucecea – Huțani.

Conducerea Consiliului Județean Botoșani se declară mulțumită de modul în care au evoluat lucrările de asfaltare a drumurilor județene și poate afirma că acestea s-au desfășurat conform graficului, fiind finalizați, până la această dată, 35 km de covor asfaltic.

19-Sep-2018 11:45