EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

OFICIAL. Pensiile CRESC cu 14%

Ministerul Finanţelor Publice a publicat datele financiare oficiale. Pensiile cresc cu 14 la sută de la 1 septembrie. În acelaşi timp, profesorii primesc o veste proastă.

Se propune ca începând cu 1 septembrie 2020 valoarea punctului de pensie să fie majorată cu 14%, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. Totodată, se propune majorarea începând cu aceeași dată a indemnizației minime sociale pentru pensionari, cu 14%, de la 704 lei la 800 lei.

De asemenea, se propune ca măsura de aplicare devansată a nivelului de salarizare stabilit pentru anul 2022, pentru personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, potrivit prevederilor art. 38 alin. (41) lit.c) din Legea-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, să se aplice de la 1 septembrie 2021.


Aprobarea acestor măsuri conduce la reducerea semnificativă a necesarului de finanțare pentru majorarea pensiilor și salariilor personalului didactic, atât în anul 2020 (de la 11,2 miliarde lei la 3,6 miliarde lei) cât și în anul 2021 (de la 34,3 miliarde lei la 19,3 miliarde lei)” - se arată în nota de fundamentare a rectificării bugetare, publicată de MFP.

14-Aug-2020 08:26