EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Nouă botoşăneni au fost reţinuţi pentru contrabandă cu tutun

Anul trecut, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Botoşani au fost sesizate 12.369 de infracţiuni.

Prioritatea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice a fost asigurarea unui climat de legalitate mediului de afaceri şi protecţia bugetului general consolidat, prin combaterea evaziunii fiscale în toate sectoarele economice, având în vedere cu predilecţie fraudele intracomunitare şi fraudele care se comit cu ocazia achiziţiei, importului, producţiei, transportului şi comercializării produselor accizate (carburanţi şi uleiuri minerale, tutun, alcool, etc), precum şi infracţionalitatea specifică achiziţiilor publice.

În perioada analizată, la nivelul Inspectoratului, sesizările penale având ca obiect infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 modificată au cunoscut o scădere cu 29,03%, iar din punct de vedere al finalităţii judiciare, într-un număr de şapte cazuri au fost formulate propuneri de sesizare a instanţei de judecată.

În urma activităţilor de combatere a contrabandei cu tutun, au fost constatate 503 infracțiuni, fiind indisponibilizate 1.123.864 țigarete (56.193,2 pachete). Nouă persoane au fost cercetate în stare de reținere, iar față de alte nouă au fost dispuse alte măsuri preventive.


Infracţiunile cu violenţă sunt în scădere

În ceea ce priveşte criminalitatea judiciară, ponderea acestei categorii o reprezintă infracțiunile de lovire sau alte violențe (65% din fapte). Trebuie să precizăm că aceste infracţiuni sunt comise, în majoritate, pe fondul consumului de alcool și/sau al unor conflicte spontane, fiind caracterizate de lipsa unei rezoluții infracționale premeditate.

Infracţiunile de mare violenţă înregistrează o scădere de la 9 la 7 fapte (-28,57%) şi nu s-au produs pe fondul unor reglări de conturi sau la comandă.

Furturile din locuinţe au înregistrat o scădere cu -6.43%, iar cele din societăţi comerciale cu -10.59%.

11-Feb-2018 10:09