EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

NOAPTEA INCENDIILOR

În noaptea de luni spre marți, între orele 22.23 și 02.05, pompierii botoșăneni au fost solicitați sa intervină pentru stingerea a sase incendii.

Cinci dintre acestea s-au produs pe raza municipiului Botoşani și unul pe raza localității Dobârceni. Cel mai probabil, cele cinci incendii înregistrate în municipiul Botoșani au fost generate cu intenție. Prima intervenția a fost pe strada col. Tomoroveanu din municipiul Botoșani, unde un autoturism a fost cuprins de flăcări. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul mașinii, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte autoturisme parcate în zona.

Nici bine nu au ajuns în unitate, că salvatorii au fost solicitați sa intervină pentru stingerea unui alt incendiu izbucnit la parterul unui bloc de pe strada Octav Onicescu. Cand au ajuns la fata locului, pompierii au constatat ca ardeau un căruț de copil și mai multe jucării, iar casa scării era plina de fum.

Zece minute mai târziu, un alt apel la 112 anunța un incendiu care a cuprins un autoturism parcat pe strada Octav Băncila. La fel ca și în cazul incendiului de pe strada col Tomoroveanu, incendiul se manifesta în interiorul mașinii.

Puțin după ora 01.00, pompierii au fost solicitați sa intervină pentru stingerea a două incendii produse pe strada Împărat Traian. La sosirea forțelor de intervenție la fata locului, ardeau mai multe deșeuri menajere dintr-un tomberon și cauciucurile din spate ale unei autoutilitare.


Incendiul de la Dobârceni a fost anunțat puțin după ora 02.00. Cand pompierii din Ștefănești au ajuns la fata locului, ardea întreaga locuință. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Cauza probabila este de natură electrică.

09-Jul-2019 13:29