Femei prinse cu țigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale nr. 10 Ştefăneşti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe drumul naţional 29, pe raza localităţii Manoleasa, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din comuna Avrămeni, în care se mai aflau două femei, de 37, respectiv 33 de ani, din aceeaşi localitate.

Cu ocazia controlului, asupra celor două femei a fost depistată cantitatea totală de 88 de pachete de ţigarete de diferite mărci, de provenienţă duty free, deţinute fără documente justificative, în vederea comercializării ulterioare.


În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, ţigaretele respective fiind indisponibilizate în vederea confiscării speciale.