Document fals descoperit la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals.

În Punctul de Trecere a Frontierei Galați rutier – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetățean ucrainean, în vârstă de 59 de ani, care conducea un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor marca Mercedes și o remorcă,  înmatriculat în Ucraina.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de competență profesională în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.