EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Biserica din piatră de la Costineşti va fi resfinţită, duminică, de PS Calinic Botoşăneanul

Prea Sfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar ar Arhepiscopiei Iaşilor, va fi prezent duminică, 15 octombrie ​​2017 , în comuna Leorda. Oficialul va oficia Slujba de Resfinţire a Bisericii cu hramul “Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril” din parohia Costineşti, urmată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.

Lăcaşul de cult la care se închină cele doar 40 de familii din sat a beneficiat de reparaţii capitale atât în interior cât şi la exterior de peste 100.000 de lei. ​Printre lucrările care se impuneau au fost reparat​e​ acoperişul​ ​şi capela​, a fost ridicată casa praznicală, au fost turnate trotuare şi curtea a fost împrejmuită cu gard.

“Este o biserică săracă într-un sat mic şi sărac, dar cu oameni credincioşi. Numai Dumnezeu ne-a trimis ajutorul de care aveam nevoie să o salvăm” - a spus preotul Ioan Biţă, care a preluat, în urmă cu doi ani, parohia din Costineşti.​​

Lăcașul de cult dinn satul Costinești, comuna Leorda, este unul unicat, ridicat în anul 1941.

12-Oct-2017 08:23