EDITORIAL
Marketingul foamei


BANCUL ZILEI
Cum e tortul?

Bătrânul rănit în explozia de pe Primăverii A MURIT

Bărbatul rănit grav în urma exploziei care s-a produs în 15 septembrie într-un bloc de pe strada Primăverii din Botoşani a murit la Spitalul “Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului “Sfântul Spiridon” din Iaşi, unităţii medicale, prof. univ. dr. Diana Cimpoesu, a declarat că în ciuda eforturilor echipei de chirurgie plastică, arsuri şi a medicilor de Anestezie Terapie Intensivă, bărbatul a murit în noaptea de marţi spre miercuri.

Bătrânul avea arsuri pe 50% din suprafaţa corporală.


Imediat după explozie, bărbatul trebuia dus la Bucureşti, însă transferul nu s-a putut realiza din cauza lipsei locurilor la spitalele de arşi din Capitală. Astfel, el a fost transportat la Iaşi cu un elicopter SMURD. Apoi, bărbatul nu a mai putut fi transportat la Bucureşti din cauza stării grave în care se afla.

Şase persoane, printre care şi un copil de 11 ani, au fost rănite în urma exploziei care a avut loc pe 15 septembrie într-un apartament din Botoşani. În total au fost evacuate 24 de persoane care se aflau în blocul afectat de deflagraţie.

11-Oct-2017 13:48