Accident cu victime aproape de Cucorăni

Lucrătorii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN 29C, în afara localității Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a avut loc un accident rutier cu victime.

Cu ocazia deplasării la fața locului, echipa operativă a stabilit că un bărbat de 69 de ani din satul Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, în timp ce conducea autoturismul pe drumul național 29C, din direcția orașul Bucecea către municipiul Botoșani, în afara localității Cucorăni, comuna Mihai Eminescu, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un podeț de beton, aflat în partea dreaptă a drumului.

În urma impactului, conducătorul auto și pasagera din dreapta față, soția acestuia, au suferit leziuni, fapt pentru care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, fiindu-i totodată recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.