176 de milioane de lei! La atât se ridică contravaloarea călătoriile gratuite ale studenţilor cu trenul

Suma aferentă perioadei februarie-noiembrie 2017 pentru călătoriile gratuite ale studenţilor a fost în valoare de aproximativ 176,6 milioane de lei (39 de milioane de euro), reiese dintr-un document al CFR Călători. “Contravaloarea biletelor gratuite emise pentru studenţi de către CFR Călători conform HG nr. 42/2017 se decontează în funcţie de numărul călătoriilor efectuate de către aceştia. Suma aferentă perioadei februarie-noiembrie 2017 a fost în valoare de aproximativ 176,6 milioane de lei, din aceasta fiind decontate aproximativ 112 milioane de lei, sumă aferentă perioadei februarie-august 2017, diferenţa urmând să fie acordată în 2018” – arată datele transportatorului public feroviar de călători.

Pentru anul 2017, pentru toţi operatorii de transport feroviar de pasageri (CFR Călători, Regiotrans, TFC, InterRegional, Softrans) a fost alocată iniţial suma de 75 de milioane de lei, ulterior acest buget fiind depăşit şi suplimentat.

Hotărârea de Guvern nr. 42/2017 prevede posibilitatea efectuării de călătorii gratuite la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanţă sau rutele călătoriilor. De asemenea, “în cazul achiziţionării mai multor legitimaţii de călătorie/abonamente lunare gratuite în aceeaşi zi, pentru călătoria cu acelaşi tren sau pentru relaţii diferite în acelaşi timp de către aceeaşi persoană, contravaloarea călătoriilor se va imputa posesorului de legitimaţie de student pentru gratuitate la transport”.


CFR Călători menţionează că a luat măsuri suplimentare prin reglementări interne în sistemul de emitere electronică bilete pentru eliminarea cazurilor în care în baza aceleiaşi legitimaţii de student pentru gratuitate la transportul pe calea ferată puteau fi solicitate două sau mai multe călătorii simultan. Facturile sunt emise lunar de CFR Călători pentru călătoriile efectuate în luna anterioară, iar deconturile sunt onorate periodic prin Ministerul Transporturilor în limita sumelor planificate prin bugetul de stat. Banii din facilităţi sunt direcţionaţi către realizarea activităţii de bază: costurile cu punerea în circulaţie a trenurilor conform graficelor din Mersul Trenurilor – achitare de facturi către furnizori: reparaţii-mentenanţă, combustibil, energie, piese, etc.